12 fete imobilizate in scaune cu rotile au urcat pe scena si au defilat in cadrul proiectului Atipic Beauty. Evenimentul este la ce-a de-a doua editie, iar organizatorii vor ca persoanele cu dizabilitati sa fie privite cu alti ochi. Acest concept a fost initiat de Magda in varsta de 29 de ani, fost manechin, care in urma unui accident a ajuns in scaunul cu rotile. Dar nu s-a dat batuta si si-a continuat cariera in Germania, iar acum s-a intors in tara, cu multe sperante.
"Pentru ca am avut aceasta oportunitate si am trait cativa ani intr-o tara unde mentalitatea era altfel, mi-am dorit sa revin in Romania si sa schimb ceea ce lipseste la noi", a explicat Magda Iuliana. Tinerele aflate in aceeasi situatie au fost incantate de idee si s-au alaturat proiectului, iar scopul celor 12 modele care au urcat pe scena in scaunul cu rotile a fost atins. Magda vrea ca in viitor sa organizeze astfel de evenimente si in alte orase din Romania, la care sa ia parte cat mai multe persoane cu dizabilitati.
Sursa: PRO TV