Durerile unui medic stomatolog - Dr. Musa Hamed

Un interviu cu Dr. Musa Hamed

featured image

De-a lungul activitatii profesionale de pana acum, echipa Topkineto a cunoscut si a tratat multi pacienti cu care am tinut legatura ulterior, pentru a ne asigura ca starea lor de sanatate este una buna. S-au legat frumoase relatii de prietenie si, de cate ori exista ocazia, vechii pacienti ne viziteaza si inca ne multumesc pentru serviciile oferite. Unul dintre prietenii Topkineto este Dr. Musa Hamed, de origine din Arabia Saudita, dar Roman patriot de 20 de ani, casatorit cu o frumoasa romanca din 2001 care i-a daruit un copil, acum in varsta de 5 ani. Musa este medic stomatolog de foarte mult timp, insa ultima data a pus mana pe instrumentele medicale in ultimele zile ale lui 2012. Pe langa Stomatologie, a absolvit si Facultatea de Economie, iar in prezent este analist si consultant economic in managementulului riscului international si lucreaza la o companie de infrastructura. S-a mutat de curand in Bucuresti si calatoreste in toata lumea, dar o data la 2 saptamani face drumuri acasa, in Iasi, la familia sa.

Cate ore pe zi stai in picioare?
Am lucrat ca medic stomatolog ani de zile si, ca stomatolog, sunt zile in care stai o ora sau doua, dar si zile in care stai, fara exagerare, 15 ore in picioare. Acum nu prea mai stau intr-un singur loc.

Cum te mentineai in forma pentru a putea face fata zilelor la cabinet?
Sala si somn. Mergeam acasa si dormeam, nu cafenea, nu club, nu iesiri, fara nopti pierdute. Si sala, masaj, ca sa ma pot mentine in forma cat mai buna.

Care sunt cele mai frecvente dureri pe care le resimte un medic stomatolog?
Cele mai frecvente sunt dureri la incheieturile mainilor, dureri de spate, la coloana vertebrala si de genunchi. Orice medic stomatolog va resimti la un moment dat in cariera aceste trei dureri, fie toate odata, fie pe rand, cel putin cate una din ele.

Ce faci in general pentru a scapa de durere?
Masaj, mai folosesc creme antiinflamatoare. Si mult sport. Cand practici un sport, muschiul devine puternic, tendoanele si articulatiile devin puternice de la lucrul la sala de sport. Astfel statul in picioare devine o gluma si nu mai simti niciun disconfort. Acum, din cauza serviciului nu prea mai am timp sa ajung la sala, chiar daca am un abonament pentru un an de zile. Incerc sa imi fac timp, dar e important sa ma si odihnesc, sa pot rezista ritmului alert de munca.

Cum ai aflat despre Topkineto si cum ai interactionat cu specialistii nostri?
L-am cunoscut pe Alexandru acum doi ani - aveam niste prieteni comuni. Am cunoscut mai bine ceea ce face datorita internetului - am dat de pagina de facebook si am urmarit activitatea mult timp, apoi am luat legatura cu el si m-a invitat la cabinet. Este un gentleman - cand mergi la un eveniment in a carui organizare s-a implicat, se ocupa de fiecare om in parte, face pe fiecare sa se simta ca un invitat special la acel eveniment, ca un VIP. Lasa deoparte prieteniile si se ocupa de fiecare om in mod egal, ca si cum as fi la el acasa. Si asta mi-a placut foarte mult la el. In primul rand cand intri in contact cu un terapeut, conteaza tratamentul psihic pe care il primesti ca pacient. Apoi urmeaza tratamentul fizic care da rezultate daca este facut asa cum trebuie, in mod profesionist. Iar Alex este foarte bun in ceea ce face.

Musa Hamed

Cu ce problema ai ajuns la cabinet si cum ai fost tratat?
Eu am probleme la cotul si umarul stang, fiindca am fost boxer 8 ani. L-am intrebat pe Alexandru cum ma poate ajuta si mi-a fost de mare folos. Lucrez cu mana foarte mult, in continuare, ridic, misc si mai simt durere, in plus am avut umarul dizlocat. M-am simtit foarte bine in timpl tratamentului aplicat de el, iar benzile m-au ajutat sa trec mai usor peste durere.

Cum vezi tu faptul ca Topkineto ofera servicii de kinetoterapie la locul de munca?
E o idee foarte buna! La firmele private se lucreaza foarte multe ore. Intru in birou pe la 10-11 ziua si sunt zile cand ies la 6 seara, nopti cand ies la 2, depinde ce este de lucru. Pe mine ma prinde si ora 2 noaptea muncind, pentru ca pierzi notiunea timpului. Si cred ca e bine sa existe aceasta posibilitate pentru cei care lucreaza la birou, pentru ca ii mai deconecteaza putin.

Multumim Dr. Musa Hamed pentru amabilitatea sa de a ne acorda acest interviu plin de caldura si optimism!

Materialul poate fi preluat ca si sursa deschisa.