Părțile ascunse ale istoriei kinetoterapiei: o profesie veche

featured image

Se crede că medicii antici Hipocrat și Galenus sunt primii practicieni ai kinetoterapiei, promovând masajul, terapiile manuale și hidroterapia în tratarea pacienților încă din anul 460 î.e.n.

După dezvoltarea ortopediei în secolul al 18-lea, aparate ca și Gymnasticon au fost create pentru a trata guta și alte afecțiuni similare prin exerciții sistematice ale articulațiilor, asemănătoare cu cele regăsite în ceea ce urma să devină kinetoterapia în viitor.

Primul act oficial despre kinetoterapie

Primul document oficial în care este menționată kinetoterapia ca profesie este semnat de către Per Henrik Ling, „Părintele Gimnasticii Suedeze”, cel ce a întemeiat Institutul Central Regal al Gimnasticii in anul 1813, o instituție dedicata manipulărilor, masajului si exercițiului. Chiar si in prezent, cuvântul suedez pentru kinetoterapeut este „sjukgymnast = o persoană implicată in gimnastica pentru cei care sunt bolnavi”. In anul 1887, kinetoterapeuții primeau recunoașterea oficială din partea Consiliului Național de Sănătate al Suediei.

Alte țări au urmat curând după aceasta atestare. In anul 1894 patru asistente medicale din Marea Britanie au fondat Societatea Kinetoterapeuților. Școala de kinetoterapie din cadrul Univ. din Otago a fost întemeiată în 1913, iar Colegiul Reed din Portland, USA in 1914, ambele garantând absolvenților titlul de „Ajutor de reconstrucție (reabilitarea omului)”.

Poliomelita

Kinetoterapia modernă

Kinetoterapia ce poate fi numită modernă a fost fondata in Marea Britanie spre finele secolului al 19-lea. Imediat după, chirurgii americani au început sa trateze copii cu dizabilități și au angajat personal educat în recuperare medicală, masaj și exerciții. Aceste tratamente au fost promovate intens în perioada crizei de poliomielită din 1916. Pe durata Primului Razboi Mondial, femeile au fost recrutate pentru a lucra cu soldații răniți ce aveau nevoie de restaurarea funcției de mișcare pierdute, astfel kinetoterapia ca si profesie a fost instituționalizată. În Canada, profesia de kinetoterapeut a început sa fie practicată chiar înainte de sfârșitul războiului, atunci când a devenit foarte evident ca era necesară o formă de reabilitare fizică a soldaților răniți întorși din luptă.

Primul studiu din kinetoterapie

Primul studiu în domeniul kinetoterapiei apare in Statele Unite ale Americii in anul 1921 și a fost intitulat „Evaluarea kinetoterapiei”. În același an, Mary McMillan a organizat Asociația Kinetoterapiei (astăzi denumită Asociația Americană de Kinetoterapie/Fizioterapie sau American Physical Therapy Association).

În anii '40 kinetoterapia era în mare parte susținută prin exerciții, masaj și tracțiuni, iar abia la începutul anilor ´50 începându-se practicarea manipulărilor vertebrale și articulare. La finalul acelei decade, meseria de kinetoterapeut a început sa se desfășoare și înafara mediului spitalicesc, astfel kinetoterapia fiind practicata în cadrul clinicilor de ortopedie, școli, centre de bătrâni, universități și centre medicale generale.

Specializările kinetoterapiei

Conceptul de specializare a fost adus in kinetoterapie in anul 1974, moment din care toți cei implicați în procesul de reabilitare a pacientului au fost repartizați pe arii de expertiză precum neurologie, pediatrie sau geriatrie. Prima specializare înregistrată a fost ortopedia. Acesta este considerat momentul definitoriu pentru ceea ce este astăzi kinetoterapia modernă. În prezent ortopedia, neurologia, reumatologia și medicina muncii sunt cele mai frecvente specializări medicale cu care se intersectează un kinetoterapeut în munca sa zilnică.



Conținutul articolului poate fi preluat doar cu menționarea sursei: www.topkineto.ro