Tendoanele sunt structuri intermediare ce leaga muschii de oase si au o alcatuire mecanica aproape ideala pentru transmiterea fortelor de la muschi la os. Sunt structuri rigide, dar rezistente, au o inalta complianta la intindere si pot fi intinse cu pana la 4% din lungimea totala fara a suferi daune. Cand diferenta este mai mare de 8% apar rupturi macroscopice.
Desi este cel mai mare si mai puternic tendon din organism, tendonul lui Ahile este, de asemenea, cel ce inregistreaza cea mai mare rata de ruptura. Aceasta se produce in general la 2-6 cm inainte de calcaneu, zona cu o vascularizatie mai scazuta. Mecanismele de producere a rupturii sunt multiple, iar persoanele cele mai afectate sunt cele de sex masculin intre 30 - 50 ani, cele ce au mai suferit anterior o ruptura a tendonului sau au beneficiat de injectii in tendonul ahilian si cele ce au avut parte de schimbari bruste in programul de antrenament.
In faza acuta, exista controverse cu privirea la alegerea unui tratament conservator (imobilizarea gipsata) sau chirurgical. Ambele au beneficii si riscuri, dar pentru persoanele tinere, mai ales cele ce practica sporturi de performanta, se prefera solutia chirurgicala deoarece sunt mult mai putine sanse ca ruptura sa se repete – 0 - 5% comparativ cu 40% pentru tratamentul conservator. Prin comparatie, cei ce aleg varianta non-chirurgicala pot experimenta o recuperare mai indelungata. Pentru urmatoarele 6 saptamani dupa operatie se va purta o orteza ce va fixa glezna in 15 - 20 grade de flexie plantara.
In faza cronica, kinetoterapia devine o componenta cruciala a procesului de reabilitare. Principalul scop al tratamentului kinetoterapic este de a restabili o lungime si o tensiune normale a complexului muschi – tendon, obtinandu-se astfel functionalitate optima.
In primele doua saptamani accentul se pune pe mentinerea amplitudinii de miscare. Aceasta se realizeaza prin usoare mobilizari pasive in flexie plantara si prin mobilizari active in dorsiflexie - pana in 5 grade. Se adauga si mobilizari pasive ale articulatiei subtalare. Tot programul se realizeaza in limita durerii si inflamatiei si se repeta de mai multe ori pe parcursul zilei.
In urmatoarele doua saptamani se introduc exercitii usoare de forta pentru toate grupele musculare, executate pe o amplitudine ce nu afecteaza locul reparatiei. Se continua mobilizarile active si pasive. Se urmareste ca la finalul acestor saptamani sa se inceapa mersul cu incarcare partiala pe piciorul afectat.
Pe parcursul celei de-a doua luni se incearca recuperarea completa a amplitudinii de miscare si obtinerea unui mers normal (fara orteza) pe teren neaccidentat si in medii controlate. Din saptamana a zecea se continua cu un program intensiv de recuperare a mersului ce conduce spre exercitii cu specific, pentru ca la 4-6 luni sa poata fi reluata activitatea desfasurata inaintea accidentului.
Recuperarea pacientului depinde mereu de calitatea programului de recuperare, de motivatia si concentrarea pacientului cat si de nivelul de activitate pe care si-l doreste la final.
Cu un tratament adecvat, prognosticul dupa o ruptura de tendon ahilian variaza de la bun la excelent, majoritatea sportivilor reusind sa se intoarca la nivelul de activitate desfasurat anterior. Pentru evitarea unei noi rupturi, pacientilor le trebuie explicata importanta unei bune incalziri si a streching-ului inaintea oricarei activitati fizice.
In cabinetul nostru, recuperarea de succes dupa indepartarea gipsului a devenit deja un adevarat angajament pentru kinetoterapeutii nostri. Dispunem de experienta, cunostintele, rabdarea si cele mai eficiente metode folosite in actualitatea mondiala.
