Kinetoterapie Iasi

Centrul nostru de recuperare medicala din Iasi este recomandat pentru serviciile de kinetoterapie și fizioterapie în patologii ortopedice, reumatologice, sportive și profesionale, precum hernia de disc, ruptura de ligament încrucișat, tendinită, artrită, artroză și multe altele.

Chiar dacă meseria noastră are o istorie de peste 130 de ani în lume, pentru mulți dintre români aceasta reprezintă o ocupație nouă până în momentul în care au cu adevărat nevoie de ea.

Ce este kinetoterapia?

Kinetoterapia, în accepțiunea ei veche era reprezentată doar de terapia prin mișcare (gimnastica medicală), dar în prezent kinetoterapia modernă combină elemente de fizioterapie (terapia fizică bazată pe aparatură), educația posturală, electrostimulare musculară, bandaje kinesiologice și chiar nutriție și dietetică. Cel puțin astfel lucrăm noi.

Kinetoterapia are două mari componente - kinetoterapie de prevenție și kinetoterapie intervențională sau tratamentul propriu-zis al unei afecțiuni.

Afecțiunile în care kinetoterapia este aplicabilă sunt diverse și răspândite în toate ariile medicinei precum ortopedia, traumatologia, reumatologia, pediatria, neurologia sau geriatria.

Dacă ai accesat pagina aceasta în cautare de tratament sau prevenție pentru afecțiunile tale musculo-scheletale atunci vei vrea să știi care sunt, pe scurt, afecțiunile cele mai comune pe care le tratăm sau prevenim prin programele și serviciile noastre.

Află care sunt 10 dintre cele mai frecvente afecțiuni și condiții tratate de specialiștii noștri:

  1. Hernie de disc și durerile de spate asociate unei hernii de disc;
  2. Dureri de spate nespecifice, cauzate de munca la birou;
  3. Dureri de gât și umeri cauzate de contracturi musculare, torticolis ("gât strâmb" sau "gât de lup"), tendinită, spondiloza, spondilită sau traumatisme;
  4. Ruptură de ligament încrucișat anterior;
  5. Afecțiunile cotului precum epicondilita medială (cotul jucătorului de golf) sau epicondilita laterală (cotul tenismenului).
  6. Fracturi osoase post-operator sau post-aparat gipsat precum fractură maleolară (fractură de gleznă), fractură de tibie, fractură de radius, fractură de cubitus etc.;
  7. Condromalacie patelară, afecțiune a genunchiului frecventă în rândul alergătorilor;
  8. Afecțiuni reumatice severe precum capsulita rectractilă (umăr înghețat) cu amplitudine de mișcare limitată;
  9. Sindrom de tunel carpian (dureri la nivelul articulației pumnului);
  10. Ruptură musculară (ruptură de mușchi biceps, ruptură de mușchi cvadriceps, ruptură de mușchi biceps femural etc.)